Argeș

Mănăstirea Curtea de Argeș

455views

Mănăstirea Curtea de Argeș reprezintă o adevarată capodoperă a arhitecturii românești, care întrece în frumusețe din punct de vedere arhitectural și artistic tot ce s-a realizat la noi până în secolul al XVI- lea. 

Mănăstirea Curtea de Argeș este situată în orașul Curtea de Argeș și cuprinde biserica episcopală, una dintre cele mai renumite monumente arhitecturale din România.

Mănăstirea a fost ctitorită de Neagoe Basarab ( 1512-1517), care a construit mănăstirea pe locul vechii Catedrale a Mitopoliei de la Argeș. Zidurile mitropoliei au fost dărâmate în anul 1512 de Neagoe Basarab pentru a ridica această mănăstire, menită să întreacă prin frumusețe tot ce se realizase până atunci.

Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost finalizată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Între anii 1875-1886, la inițiativa Regelui Carol I, biserica mănăstirii a intrat într-un amplu proces de restaurare, condus de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc. Conform specialiştilor, valoarea istorică a monumentului a fost diminuată în urma lucrărilor de restaurare, prin înlăturarea zidului fortificat din exterior și prin demolarea vechii clopotnițe. În anul 1886 a început construirea palatului administrativ din latura de est a complexului.

Din punct de vedere arhitectural, biserica este alcătuită dintr-un pronaos larg, contopit cu naosul, în care se află cei 12 stâlpi interiori. Aceştia susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale, care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este scos în evidenţă în acest fel, deoarece îndeplineşte și funcția de necropolă. În fața intrării se află un aghiasmatar a cărui cupolă se sprijină pe patru coloane din marmură, împodobite cu desene.

Pe lângă rolul său de reşedinţă episcopală, Mănăstirea Curtea de Argeş a fost şi necropolă domnească, iar mai apoi necropolă regală, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, precum și Carol al II-lea.

Legenda Meșterului Manole

Legenda spune că domnitorul a ales cei mai buni meșteri pentru a ridica un măreț lăcaș de cult, însă locul ales era blestemat, iar tot ce ei construiau ziua se dărâma noaptea. Într-o noapte, meșterul Manole a visat că dacă-și zidește soția în zidurile mânăstirii, atunci construcția va rezista. Iar a doua zi, când soția sa, Ana, a venit să-i aducă de mâncare, Manole a zidit-o într-unul dintre zidurile de pe latura sudică.

locul unde a fost zidită Ana

Și într-adevăr a rezistat, iar domnitorul Neagoe Basarab a fost atât de impresionat de frumusețea mănăstirii încât atunci când i-a întrebat pe meșteri dacă pot realiza o construcție și mai frumoasă, primind un răspuns afirmativ, a poruncit slujitorilor să fie luate scările care ii ajutau pe meșteri să coboare de pe schele, astfel încât aceștia să nu mai poată coborî și implicit să nu mai construiască o altă biserică mai frumoasă. Meșterii și-au construit aripi din șindrilă pentru a putea zbura, dar s-au prăbușit în încercarea lor de a coborî, iar în locul în care a căzut Manole, se spune că a ieșit un izvor din lacrimile sale. De altfel, în apropierea mănăstirii se regăsește și în zilele noastre o fântâna care-i poartă numele: Fântâna Meșterului Manole.

Fântâna Meșterului Manole

Cum ajungem la Mănăstirea Curtea de Argeș

Mănăstirea Curtea de Argeș se află la o distanță de: 36 km de Pitești,  37 km de Râmnicu Vâlcea și 146 km de București.

Din București se ajunge la mănăstire utilizând autostrada A1 București – Pitești , iar apoi, din localitatea Bascov se intră pe drumul național DN7C Pitești – Curtea de Argeș.

Din Râmnicu Vâlcea se ajunge la mănăstire utilizând drumul național DN73C Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeș.

Adresa Mănăstirii: B-dul Basarabilor, nr.1, Curtea de Arges

Program de vizită Mănăstirea Curtea de Argeș

Vara: 8.00 – 20.00

Iarna: 9.00 – 17.00

6 Comments

Leave a Response

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.